Ziua Internaţională a Cărţii la Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureș

În  săptămâna 23-27 aprilie au avut loc la nivel mondial manifestări dedicate cărţii şi lecturii. La biblioteca noastră a fost o săptămână plină cu activităţi care au avut ca scop să le reînsufleţească elevilor interesul faţă de carte. 
            Luni, 23 aprilie, elevii clasei a VII-a A au venit la bibliotecă alături de doamna profesor de limba și literatura română. Mai întâi, au ascultat un fragment audio din “Bijuteria” de G. Maupassant. Au fost împărţiţi pe echipe şi au trebuit să-şi imagineze finalul povestirii. Fiecare echipă şi-a prezentat varianta lor, apoi am ascultat varianta autorului. 
Elevii s-au implicat în această activitate şi au dovedit ce imaginaţie bogată au.

Activităţile desfăşurate cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii au continuat pe parcursul săptămânii. A venit rândul clasei a I-a să vină la CDI pentru a afla mai multe despre carte. 
Cu ajutorul unui material video de cinci minute am pornit într-o călătorie prin care am descoperit drumul parcurs de carte până la cititor. Ei au văzut ce presupune scrierea şi tipărirea unei cărţi. Văzând munca depusă pentru ca o carte să ajungă în mâna lor, copiii s-au simţit îndemnaţi să preţuiască şi să îngrijească cărţile. După aceea, ei au “ascuns” titlul unei cărţi într-un careu de cuvinte pe care l-au dat unei alte echipe pentru a descoperi despre ce carte este vorba. Pentru a rămâne cu o amintire din această zi, elevii şi-au exersat talentul la origami şi au realizat semne de carte.

            Elevilor de liceu le-am testat cunoștințele printr-un test de cultură generală cu întrebări din literatura română și universală. Ei au fost împărțiți pe echipe și cu ajutorul unei prezentări Power Point le-am prezentat întrebările cu câte patru variante de răspuns fiecare.

Bibl. Cândea Cristina