În data de 7 decembrie 2018, la Casa de cultură ,,Ion Sângereanu” din Ocna Mureș din inițiativa și prin efortul primăriei orașului Ocna- Mureș și a Consiliului local, elevii orașului Ocna Mureș s-au bucurat de recunoașterea publică a efortului depus în anul școlar 2017-2018.
Ca
urmare a acestui eveniment recompensatoriu un număr impresionant de
elevi ai ciclului primar, gimnazial și liceal, precum și cadrele
didactice, antrenori, instructori au fost premiați într-un cadru
generos, festiv care a elogiat meritele elevilor pentru rezultatele
deosebite la învatătură din anul școlar 2017-2018. ,,Gala tinerilor
ocnamureșeni” a avut drept obiectiv premierea elevilor care au obținut
rezultate deosebite la învatătură în anul scolar 2017-2018, precum și a
elevilor participanți la diferite concursuri materializate în premii și
mențiuni la nivel județean și național. Aceste rezultate au încununat
efortul elevilor și a colectivului de cadre didactice de la Liceul
Teoretic ,, Petru Maior”. Elevii orașului implicați în cluburile
sportive, în activitățile Casei de cultură ,,Ion Sângereanu”, din Ocna-
Mureș conduși de d-na Stoica Liliana, sau în clubul copiilor au fost de
asemenea recompensați în acest eveniment cultural inedit.
Îi
felicităm și pe acestă cale pe toți elevii Liceului Teoretic ,, Petru
Maior” care s-au detașat prin aceste rezultate deosebite, precum și pe
toate cadrele didactice, instructori sau antrenori care au investit în
,,viitorul” orașului nostru și care prin efortul depus au facut cunoscut
numele orașului Ocna Mureș .
Mulțumim totodată primăriei orașului
Ocna Mureș, personal Domnului primar Silviu Vințeler, Consiliului local
pentru evenimantul organizat, dar și pentru sprijinul permanent acordat
educației și implicit unității noastre de învățămant.
Cu mult respect, întregul colectiv de cadre didactice al Liceului Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș.
,,Educaţia este un al doilea soare pentru cei care îl avem.” – Heraclit din Efes
Director, profesor Pustai Alina Ștefania