Recentul conflict între carte și tehnologie, respectiv calculator, a fost principala temă a ultimei activități organizată de Consiliul școlar al elevilor de la Liceul Teoretic ”Petru Maior”, în data de 24.11.2014. Aceasta a avut ca scop reinițierea elevilor în lumea captivantă a bibliotecii și cultivarea interesului față de lectură.
În ciuda ritmului alert în care tehnologia reușește să câștige teren, elevii liceului au ales să-și dedice puțin, din timpul lor, recunoașterii cărții ca element autentic, iar în competiția strânsă între acești doi exponenți, cartea este cea care ocupă locul de drept.
Activitatea a debutat cu o dezbatere în care două echipe bine pregătite au prezentat argumente convingătoare în sprijinul moțiunii ”Calculatorul nu înlocuiește biblioteca!”. Apoi, la o cană caldă de ceai, elevii și-au împărtășit opiniile referitoare la moțiunea dezbaterii și s-au bucurat de atmosfera placută, ușor boemică. După acest mic răgaz, aceștia și-au îndreptat atenția asupra raftului cu noutăți editoriale, și au ascultat cum colegii lor împărtășesc trăiri din ultima carte citită confecționând semne de carte personalizate. Evenimentul a fost finalizat într-o notă veselă printr-o ședința foto, inspirată din creațiile lui Caragiale.
Organizatori: Consiliul școlar al elevilor, Centrul de Documentare și Informare-Cândea Cristina, prof. Pustai Alina.